miercuri, 17 septembrie 2008

Recomandari






















sâmbătă, 30 august 2008

Gold



Ajută la reducerea dramatică a inflamaţiilor şi poate acţiona ca un analgezic. Recomandat în afecţiuni musculare sau ale oaselor, precum artrite reumatoide, osteoartrite sau gută.
Sute de milioane de oameni de pe tot globul suferă de afecţiuni musculare sau ale oaselor, inclusiv artrite reumatoide, osteoartrite, gută şi alte afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor. Bolile articulaţiilor însumează 50% din bolile cronice ale persoanele de peste 65 ani. Durerile de spate reprezintă a doua cauză principală a îmbolnăvirilor. Numărul fracturilor la persoanele în vârstă aproape s-a dublat în ultimii 10 ani şi se estimează că 40% din femeile peste 50 ani suferă fracturi. În Statele Unite, într-un singur an, afecţiunile musculare şi osoase au reprezentat principalul motiv pentru vizitele la medici - 130 milioane de pacienţi, adică 215 miliarde dolari. Impactul pe care afecţiunile articulaţiilor îl au asupra sănătăţii oamenilor din întreaga lume a dus către o iniţiativă globală luată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), declarând anii 2000-2010 "Deceniul oaselor şi articulaţiilor". Sute de organizaţii, jurnale şi chiar ţări şi-au exprimat angajamentul să îmbunătăţească calitatea vieţii pentru oamenii cu boli şi răni ale oaselor şi articulaţiilor de pe tot cuprinsul lumii. Problemele oaselor şi articulaţiilor au la bază o largă arie de cauze posibile, cum ar fi răniri, lovituri, predispoziţie genetică, instabilitatea articulaţiilor, agenţi de infecţie, alergeni, dezechilibru al sistemului imunitar şi factori hormonali. Indiferent de cauza care determină problemele articulare, scopurile acestui tratament sunt aceleaşi: Efect analgezic (calmează durerile). Reducerea inflamaţiilor. Încetinirea sau stoparea evoluţiei distrugerilor la nivelul articulaţiilor. Heritage Health Products întâmpină "Deceniul oaselor şi încheieturilor" cu Heritage Mobility, o formulă avansată special gândită să-i ajute pe cei care suferă de dureri articulare să se mişte cu uşurinţă şi să se bucure de ameliorarea stării generale de sănătate a articulaţiilor. Ingredientul de bază din Heritage Mobility este un ester al unui acid gras nesaturat, cetil de miriostealat (CM). CM are trei căi de acţiune majore: în primul rând reduce inflamaţia, în al doilea rând este imunomodulator, adică ajută la reacţiile imune exagerat de active şi, în al treilea rând, are un efect analgezic, reducând durerea. CM are capacitatea să corecteze dezechilibrele de acizi graşi esenţiali, create de inflamaţiile cronice. De asemenea, dr. Charles Cochran declară: "... se estimează că cetilul de miriostealat stimulează producerea de imunoglobuline şi seriile 1 şi 3 de prostaglandine, fapt care îl face să aibă un efect atât de puternic în afecţiunile autoimune şi inflamatorii.". Alţi ingredienţi din Heritage Mobility, care completează cetilul de miriostealat sunt: Hidroclorura de glucosamină - materia primă pentru construirea cartilagiilor. Curcumina - agent antioxidant şi antiinflamator puternic MSM - aduce necesarul de sulf, un mineral necesar pentru a face legăturile proteinelor în matricea cartilajelor. Lecitina - un emulgator gras care ajută la fărâmarea şi absorbţia cetilului de miriostealat. Impactul financiar, social şi personal ale problemelor articulare este uluitor. Heritage Mobility este un produs care se concentrează asupra problemelor de sănătate a articulaţiilor. Produsul este un aliat puternic pentru cei care suferă de sute de variate forme de artrită, dureri, anchilozări şi îngreunare a mişcărilor. Recomandări de administrare: pentru adulţi 2 capsule dimineaţa şi 2 seara, în timpul mesei. Recomandările alimentare includ eliminarea sau reducerea zahărului, cofeinei şi alcoolului şi asigurarea dozei adecvate de apă (8 pahare zilnic).
Bibliografie, recenzii:
International League of Associations for Rheumatology, "Musculoskeletal experts declare 2000-2010 the Decade of Bone and Joint", December 1999.
Cochran, Charles, Dr. and Dent, Raymond, Dr. "Cetyl Myriostealate - A Unique Natural Compound Valuable in Arthritis Conditions", Townsend Letter for Doctors and Patients #168, 1998.
Majeed, Muhammed, Ph.D., Badmaev, Vladimir, M.D., & Murray, Frank. Tumeric and the Healing Curcuminoids, NutriScience Publishers, Inc., 1995
aviz 8600/01.11.2001

Mobility



Ajută la reducerea dramatică a inflamaţiilor şi poate acţiona ca un analgezic. Recomandat în afecţiuni musculare sau ale oaselor, precum artrite reumatoide, osteoartrite sau gută.
Sute de milioane de oameni de pe tot globul suferă de afecţiuni musculare sau ale oaselor, inclusiv artrite reumatoide, osteoartrite, gută şi alte afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor. Bolile articulaţiilor însumează 50% din bolile cronice ale persoanele de peste 65 ani. Durerile de spate reprezintă a doua cauză principală a îmbolnăvirilor. Numărul fracturilor la persoanele în vârstă aproape s-a dublat în ultimii 10 ani şi se estimează că 40% din femeile peste 50 ani suferă fracturi. În Statele Unite, într-un singur an, afecţiunile musculare şi osoase au reprezentat principalul motiv pentru vizitele la medici - 130 milioane de pacienţi, adică 215 miliarde dolari. Impactul pe care afecţiunile articulaţiilor îl au asupra sănătăţii oamenilor din întreaga lume a dus către o iniţiativă globală luată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), declarând anii 2000-2010 "Deceniul oaselor şi articulaţiilor". Sute de organizaţii, jurnale şi chiar ţări şi-au exprimat angajamentul să îmbunătăţească calitatea vieţii pentru oamenii cu boli şi răni ale oaselor şi articulaţiilor de pe tot cuprinsul lumii. Problemele oaselor şi articulaţiilor au la bază o largă arie de cauze posibile, cum ar fi răniri, lovituri, predispoziţie genetică, instabilitatea articulaţiilor, agenţi de infecţie, alergeni, dezechilibru al sistemului imunitar şi factori hormonali. Indiferent de cauza care determină problemele articulare, scopurile acestui tratament sunt aceleaşi: Efect analgezic (calmează durerile). Reducerea inflamaţiilor. Încetinirea sau stoparea evoluţiei distrugerilor la nivelul articulaţiilor. Heritage Health Products întâmpină "Deceniul oaselor şi încheieturilor" cu Heritage Mobility, o formulă avansată special gândită să-i ajute pe cei care suferă de dureri articulare să se mişte cu uşurinţă şi să se bucure de ameliorarea stării generale de sănătate a articulaţiilor. Ingredientul de bază din Heritage Mobility este un ester al unui acid gras nesaturat, cetil de miriostealat (CM). CM are trei căi de acţiune majore: în primul rând reduce inflamaţia, în al doilea rând este imunomodulator, adică ajută la reacţiile imune exagerat de active şi, în al treilea rând, are un efect analgezic, reducând durerea. CM are capacitatea să corecteze dezechilibrele de acizi graşi esenţiali, create de inflamaţiile cronice. De asemenea, dr. Charles Cochran declară: "... se estimează că cetilul de miriostealat stimulează producerea de imunoglobuline şi seriile 1 şi 3 de prostaglandine, fapt care îl face să aibă un efect atât de puternic în afecţiunile autoimune şi inflamatorii.". Alţi ingredienţi din Heritage Mobility, care completează cetilul de miriostealat sunt: Hidroclorura de glucosamină - materia primă pentru construirea cartilagiilor. Curcumina - agent antioxidant şi antiinflamator puternic MSM - aduce necesarul de sulf, un mineral necesar pentru a face legăturile proteinelor în matricea cartilajelor. Lecitina - un emulgator gras care ajută la fărâmarea şi absorbţia cetilului de miriostealat. Impactul financiar, social şi personal ale problemelor articulare este uluitor. Heritage Mobility este un produs care se concentrează asupra problemelor de sănătate a articulaţiilor. Produsul este un aliat puternic pentru cei care suferă de sute de variate forme de artrită, dureri, anchilozări şi îngreunare a mişcărilor. Recomandări de administrare: pentru adulţi 2 capsule dimineaţa şi 2 seara, în timpul mesei. Recomandările alimentare includ eliminarea sau reducerea zahărului, cofeinei şi alcoolului şi asigurarea dozei adecvate de apă (8 pahare zilnic).
Bibliografie, recenzii:
International League of Associations for Rheumatology, "Musculoskeletal experts declare 2000-2010 the Decade of Bone and Joint", December 1999.
Cochran, Charles, Dr. and Dent, Raymond, Dr. "Cetyl Myriostealate - A Unique Natural Compound Valuable in Arthritis Conditions", Townsend Letter for Doctors and Patients #168, 1998.
Majeed, Muhammed, Ph.D., Badmaev, Vladimir, M.D., & Murray, Frank. Tumeric and the Healing Curcuminoids, NutriScience Publishers, Inc., 1995
aviz 8600/01.11.2001

Steel



Combinaţie sinergică de aminoacizi, vitamine, minerale şi plante medicinale. Ajută în îmbunătăţirea troficităţii musculare a organismului. Creşterea masei musculare fără steroizi.
Heritage Steel este un produs 100% natural, fiind constituit dintr-o combinaţie sinergică de aminoacizi, vitamine, minerale şi plante medicinale care pot ajuta în îmbunătăţirea troficităţii musculare a organismului. Heritage a formulat acest produs, care poate fi administrat înainte şi după exerciţiul fizic, pentru a dezvolta un corp "sculptat" după preferinţele personale. Este necesar un program de exerciţiu fizic regulat pentru a menţine sănătatea organismului şi pentru a preveni oboseala şi bolile. Heritage Steel conţine mai multe componente care ajută la îmbunătăţirea tonusului muscular şi a capacităţii de efort la sportivi, reducând febra musculară, astfel încât ei se simt bine atât în timpul cât şi după activităţile fizice. Acest produs nu conţine steroizi şi deci nu are efectele adverse ale acestora din urmă. Aminoacizii intră în structura proteinelor, constituentul major al fiecărei celule vii. Aportul de proteine reprezintă elementul esenţial în procesul regenerării celulare. Componentele cuprinse în Heritage Steel şi acţiunile lor: L-Arginina - intervine în procesul de eliberare a hormonilor de creştere, creşte masa musculară şi intervine în procesul de reducere a grăsimilor din organism. Acid L-Aspartic - reduce oboseala şi creşte energia organismului. L-Carnitina - intervine în transportul acizilor graşi cu catenă lungă şi creşte eficienţa antioxidanţilor. L-Glicina - încetineşte deteriorarea musculară prin aport suplimentar de creatinină. L-Lizina - ajută la constituirea proteinelor musculare. L-Ornitina - ajută la eliberarea unui hormon de creştere care determină metabolizarea excesului de grăsimi, în prezenţa L-Argininei. Vitamina A - antioxidant care încetineşte procesul de îmbătrânire; proteinele nu pot fi utilizate fără Vitamina A. Vitamina E - puternic antioxidant, îmbunătăţeşte utilizarea oxigenului şi măreşte răspunsul imun. Vitamina C - este un antioxidant esenţial în formarea colagenului, determină producerea hormonilor anti-stress. Vitamina B3 (Niacina) - necesar pentru circulaţia sângelui; adjuvant în metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor. Acid pantotenic (Vitamina B5) - cunoscut ca vitamina anti-stress; joacă un rol important în producerea hormonilor suprarenalieni intervenind în sinteza steroizilor şi a cortizonului în glanda suprarenală. Vitamina B6 - are o importanţă majoră în menţinerea atât a sănătăţii fizice cât şi a celei psihice; este necesară pentru sinteza ARN şi ADN. Vitamina B12 - este necesară pentru o bună digestie a principiilor alimentare, intervine în sinteza proteinelor şi în metabolismul glucidic şi lipidic. Magneziu - contribuie la absorbţia calciului şi potasiului; intervine în asigurarea transmisiei neuronale. Zinc - este important în sinteza proteinelor; determină integritatea sistemului imunitar. Octacosanol - îmbunătăţeşte forţa musculară scăzând durerea care poate să apară după exerciţiul fizic. Citrat de bor - intervine în absorbţia calciului, mărind rezistenţa sistemului osos. Picolinat de CromTM - reduce grăsimile din organism, creşte troficitatea musculară şi inhibă apetitul. Rădăcină de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra) - reduce spasmele musculare. Ginseng - creşte funcţia imunitară, normalizează tensiunea arterială şi îmbunătăţeşte funcţia ventilatorie. Ghimbir - reduce spasmele şi crampele musculare. PABA - acţionează ca o coenzimă în scindarea şi utilizarea proteinelor şi intervine în formarea globulelor roşii; intervine în sinteza acidului folic. Gotu Kola - este o plantă medicinală cu efect stimulator al sistemului nervos central; îmbunătăţeşte circulaţia şi capacitatea de memorizare. Astragalus - protejează sistemul imunitar, creşte activitatea metabolică. Recomandări de administrare pentru adulţi: 2-4 comprimate zilnic, după mese. Este important să se bea minim 8 pahare cu apă zilnic. Atenţie! Nu luaţi produsul dacă suferiţi de ulcer gastric sau duodenal. A nu se lăsa produsul la îndemâna copiilor.
Bibliografie, recenzii:
Balch, James F. MD and Phyllis A., C.N.C. Prescription for Nutritional Healing, Garden City Park, NY, Avery Publishing Group Inc., 1990.
Garrison Jr., Robert H. M.A., R.Ph. and Somer, Elizabeth M.A., R.D. The Nutriton Desk Reference. Keats Publishing, Inc. 1990.
Dinne, Lavon J. Nutriton Almanac. McGraw-Hill Publishing Company.1990.
aviz 1245/20.03.2001
Heritage Steel oţeleşte muşchiiSi în această săptămână prezentăm beneficiile plantelor tămăduitoare din lumea largă, valorificate în produse naturiste obţinute pe baza celor mai avansate biotehnologii. Considerat ca un soi de viagra natural, produsul Steel a fost conceput şi fabricat de compania Heritage dintr-o combinaţie de aminoacizi, vitamine, minerale şi plante medicinale care remodelează corpul prin îmbunătăţirea troficităţii musculare. Datorită acestor componente, produsul îmbunătăţeşte potenţa sexuală la bărbaţi şi creşte capacitatea de efort la sportivi. Este un produs complex, 100% natural, folosit în special de cluburile sportive deoarece nu conţine steroizi, deci nu are efectele adverse ale acestora din urmă, iar testele antidopping nu descoperă substanţe interzise în competiţiile sportive. Combinaţia de aminoacizi a fost astfel aleasă încât aceştia să determine creşterea masei musculare, prin eliberarea hormonilor de creştere şi metabolizarea excesului de grăsimi din organism, reducerea oboselii şi creşterea energiei organismului. Vitaminele, şi în special cele aparţinând complexului B, adjuvante ale metabolismului glucidic, lipidic şi protidic, sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice. Produsul mai conţine minerale ca magneziul, zincul şi citratul de bor, cu rol important în mărirea rezistenţei sistemului osos prin absorbţia calciului. Octacosanolul (un compus extras din germeni de grâu) îmbunătăţeşte forţa musculară, scăzând durerea care poate să apară după exerciţiul fizic intens, rădăcina de lemn dulce şi ghimbirul reduc spasmele şi crampele musculare. Picolinatul de CromTM creşte troficitatea musculară, inhibă apetitul şi reduce grăsimile din organism. Combinaţia de gingseng - cu efect sedativ, cardiotonic, afrodisiac, antianemic şi antiastenic - cu yohimbină, care stimulează secreţia de testosteron, au rolul de a mări potenţa sexuală la bărbaţi. Se administrează 2-4 comprimate pe zi, după mese. În perioada tratamentului este foarte important să se consume o cantitate mai mare de lichide - minimum 8 pahare de apă pe zi. Acest produs nu este recomandat celor care suferă de ulcer gastric sau duodenal. Silvia Moldovan, medic specialist pediatru şi de laborator clinic; apărut în EVENIMENTUL ZILEI 8 iulie 2000.

Dino Bites



Oare copiii noştri primesc toate mineralele de care au nevoie pentru a creşte şi a-şi atinge potenţialul maxim ca persoane adulte puternice? Oare noi primim aceste minerale, ca adulţi?
Oare copiii noştri primesc toate mineralele de care au nevoie pentru a creşte şi a-şi atinge potenţialul maxim ca persoane adulte puternice? Oare noi primim aceste minerale, ca adulţi? Într-un studiu al Departamentului pentru Agricultură din SUA, se arată că nici macăr o singură persoană nu consumă prin alimentaţie 100% din doza zilnică recomandată din cele 14 vitamine şi minerale asupra cărora s-a făcut studiul. De ce ar trebui sa ne îngrijoreze asta?Mineralele sunt folosite intr-o gamă extrem de largă de funcţii ale organismului. De exemplu: „Într-o singură secundă, timp în care sâgele curge prin capilarele fine ale plamânilor, fiecare atom de zinc este este pus în contact cu cele 600.000 molecule din acidul carbonic. Puterea noastră de a ne elibera de dioxidul de carbon prin aerul expirat depinde de prezenţa critică a acestor atomi de zinc.” (Ballentine)Pe lângă ajutorul acordat în funcţiile vitale evidente, mineralele contribuie la starea de bine a organismului. Multe pofte, de exemplu, sunt cauzate de deficienţe minerale; în orice caz, nimic nu va alina aceste pofte, cu excepţia mineralelor în sine. Pofta de ciocolată, de exemplu, apare din cauza lipsei de vanadiu şi crom. Cu toate că ştim toate acestea, suntem mai predispuşi sa furnizăm suplimente cu minerale animalelor noaastre, decât nouă sau copiilor noştri! Necesitatea folosirii unui produs ca Heritage Dino-Bites este enorma!Câteva din beneficiile Heritage Dino-Bites:
O gamă largă de minerale conţinute;
GRAS (recunoscut ca un produs sigur), statut acordat de Food and Drug Administration;
Mineralele sunt chelate, astfel fiind gata pentru a fi absorbite mai uşor; Conform unui studiu de laborator independent făcut de Heritage Health Products, este foarte probabil ca organismul nostru să nu primească mineralele de care avem nevoie din alimentaţie. Studiul nostru a comparat mineralele conţinute de morcov cu cele conţinute de Heritage Dino-Bites. Din 21 minerale, morcovul conţinea numai 9, pe când Dino-Bites conţine 18! Cu toate că acest studiu se limitează la morcov şi Dino-Bites, diferenţele în conţinutul de minerale este chiar alarmant! Este adevărat că noi şi copiii nu primim din alimentaţie mineralele de care are nevoie organismul nostru. Heritage Dino-Bites are un gust plăcut şi este o modalitate convenabilă pentru noi toţi de a suplini dieta cu mineralele de care avem nevoie!Recomandări de administrare pentru adulţi: 1 tabletă masticabilă per 28 kg greutate corporală, sau după sfatul medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic. Bibliografie:
Ballantine, Rudolph, MD. „Diet and Nutrition”, Pennsylvania, 1978, p. 224.
2. Wallach, Joel, ND & Lan, Ma, MD. „Rare Earth Forbidden Cures”, California, 1994, p. 53.
3. USDA, Agricultural Research Service. “Design and Operation: The Continuing Survey of Food Intakes by Individuals and the Diet and Health Knowledge Survey 1994-96”, Continuing Survey of Food Intakes by Individuals and the Diet and Health Knowledge Survey 1994-96.

Anti Stress

Termenul "stres" se referă la orice stimuli de origine fizică, mentală sau emoţională care provoacă o reacţie deranjantă şi deranjează echilibrul natural al organismului.
Termenul "stres" se referă la orice stimuli de origine fizică, mentală sau emoţională care provoacă o reacţie deranjantă şi deranjează echilibrul natural al organismului. Din păcate, stresul există pretutindeni şi nu poate fi evitat. Stresul poate apărea din orice zonă a vieţii unei persoane, care ar justifica predominanţa sa. Adesea ne referim la stres ca la o problemă de ordin mental sau psihologic, dar, în realitate, acesta are un efect fizic real. Organismul va răspunde la stres cu o serie de reacţii şi modificări de ordin psihologic, care includ creşterea secreţiei de adrenalină, a presiunii arteriale, accelerarea bătăilor inimii şi încordarea musculaturii. Digestia poate fi încetinită sau chiar oprită complet, grăsimile şi zahărul sunt eliberate din depozitele constituite în organism, nivelul colesterolului creşte şi compoziţia sângelui se modifică uşor, făcându-l mai predispus la coagulare. Trebuie spus că aproape toate organele răspund într-un fel sau altul la stres, astfel fiind afectat tot corpul.Unul dintre cei mai importanţi hormoni secretaţi ca răspuns de către glanda pituitară, hormonul adrenocortrotropic (ACTH), are un efect de inhibare asupra sistemului imunitar. Nivelul crescut al acestui hormon în organism este cauza celor mai multe simptome asociate cu stresul. Reacţiile fiziologice la stres pot duce de asemenea la deficienţe nutriţionale. Această producţie crescută de adrenalină accelerează metabolizarea proteinelor, a grăsimilor şi a carbohidraţilor pentru a produce mai rapid energia necesară organismului în acel moment. Acesta este denumit sindromul "luptă sau zboară". Odată cu creşterea ratei metabolismului acestor macro-nutrienţi, şi alte substanţe nutritive sunt metabolizate şi eliminate prin procesul de excreţie. Pe lângă acestea, în condiţii de stres, organismul nu absoarbe foarte bine substanţele nutritive derivate din hrana sau suplimentele nutritive ingerate. Rezultatul este acela că organismul devine brusc deficitar în privinţa multor substanţe nutritive şi nu este capabil să le înlocuiască într-un mod adecvat.Toate aceste motive au determinat compania Heritage Health Products să se decidă să formuleze Heritage Anti-Stress. Toate simptomele descrise mai sus sunt cauzate de reacţiile organismului la factorii de stres. Ar avea sens să spunem că multe dintre aceste procese nu ar avea loc dacă am putea să ne calmăm, să restaurăm echilibrul natural al organismului şi să eliminăm reacţiile fiziologice la stres. Formula noastră unică şi amestecul brevetat de plante medicinale şi substanţe nutritive fac posibile acţiunile susmenţionate. Heritage Anti-Stress ajută la combaterea simptomelor fizice ale stresului în următoarele moduri:
Vitamina B6
Acţionează ca o coenzimă abundentă a reacţiilor din organism. Este necesară funcţiilor cerebrale şi formării neurotransmiţătorilor.
Calciu
Important pentru menţinerea bătăilor inimii regulate şi pentru transmiterea impulsului nervos.
Hamei
Sedativ uşor recomandat în nervozitate, anxietate, hiperactivitate, nelinişte şi stres.
Inositol
Funcţionează aproape ca şi complexul de vitamine B şi este cunoscut pentru proprietăţile sale anti-anxioase, având un efect slab de calmare.
Kava Kava
Folosită de obicei pentru tensiune nervoasă, stres şi agitaţie. Conţine un sedativ uşor şi ajută în cazurile de anxietate şi insomnie.
Riboflavina
Necesară pentru formarea celulelor roşii şi, prin aceasta, joacă un rol în transportul oxigenului. Riboflavina nu este depozitată în cantităţi mari în organism, astfel trebuind să fie suplimentată prin dietă.
Skullcap
Are efect sedativ, antispastic şi antiinflamator. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi întăreşte musculatura inimii. Este folosit în cazuri de anxietate, oboseală, afecţiuni cardiovasculare, hiperactivitate şi dereglări ale sistemului nervos.
Vitamina K
Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi acţionează ca un sedativ. Adesea este folosită pentru tratarea stresului, oboselii, hipertensiunii arteriale, insomniei şi stării de iritabilitate. Funcţionează cu orice are nevoie organismul, sedându-l în stările agitate şi stimulându-l în stările de oboseală.
Recomandări de administrare pentru adulţi: 1 sau 2 capsule de 2 - 3 ori pe zi, sau după sfatul medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic. Bibliografie:
Balch, James F. MD and Phyllis A., C.N.C. Prescription for Nutritional Healing, Garden City Park, NY, Avery Publishing Group Inc., 1990.

Healthy Heart



Sănătatea inimii noastre – considerată prea puţin importantă de mulţi dintre noi – este sensibilă la modul de viaţă şi la schimbările din dieta zilnică.
Sănătatea inimii noastre – considerată prea puţin importantă de mulţi dintre noi – este sensibilă la modul de viaţă şi la schimbările din dieta zilnică. În orice caz, inimile nu sunt atât de sănătoase nicăieri în lume. Aşa cum rezultă dintr-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bolile cardiovasculare reprezintă circa 20% din totalul deceselor (aproximativ 13 milioane). Bolile inimii sunt principala cauză a deceselor în toate ţările dezvoltate, însumând 50% din totalul deceselor. Problemele cardiovasculare apar ca o problemă importantă a sănătăţii publice şi în ţările în curs de dezvoltare. Cu toate că mulţi factori influenţează sănătatea inimii, două elemente reprezintă un interes deosebit: colesterolul şi homocisteina. Colesterolul este format din lipoproteine cu densitate ridicată şi scăzută. Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) sunt responsabile de îngroşarea arterelor. Homocisteina este un produs al metabolismului normal al proteinei; oricum, nivelul de homocisteină creşte din cauza unor factori, precum cei genetici sau a deficienţelor nutriţionale. Acest nivel ridicat de homocisteină este periculos şi despre el se crede că provoacă slăbirea ţesuturilor arterelor. Heritage Healthy Heart, formulat de dr. Rod Ruhe la Universitatea California din Davis, are o ţintă dublă, reducând atât nivelul lipoproteinelor cu densitate scăzută, cât şi cel al homocisteinei. Complexul de reducere al nivelului LDL din Heritage Healthy Heart este format din antioxidanţi puternici, verificaţi, care distrug radicalii liberi. Totodată, acest complex întăreşte pereţii arterelor, folosind ingrediente precum vitaminele C şi E, seleniu şi bioflavonoide. Complexul de reducere al nivelului homocisteinei este un amestec “capodoperă” de substanţe nutritive, inclusiv acid folic, vitamina B6, colină şi betaină; s-a dovedit despre toate acestea că reduc nivelul homocisteinei. Acest fapt are o importanţă critică asupra sănătăţii sistemului cardiovascular. Aşa cum arată un studiu apărut în “New England Journal of Medicine”, persoanele cu nivel înalt al homocisteinei au o predispoziţie pentru îngroşarea arterelor de două ori mai mare decât persoanele cu un nivel mai scăzut al homocisteinei. Heritage Healthy Heart este unic în abordarea sa în vederea reducerii riscului apariţiei afecţiunilor cardiovasculare. Substanţele nutritive conţinute în acest produs facilitează scăderea nivelului homocisteinei şi al lipoproteinelor cu densitate scăzută. Nici unul dintre ingredienţi nu poate face această formulă eficientă; amestecul sinergic este secretul eficienţei sale. În ceea ce priveşte factorii pe care îi putem controla în sensul prevenirii bolilor cardiovasculare, aceştia sunt în primul rând hrana zilnică şi suplimenţii nutriţionali, Heritage Healthy Heart fiind o resursă importantă pentru menţinerea sănătăţii inimii. Recomandări de administrare pentru adulţi: 2 capsule zilnic în timpul meselor, preferabil 1 dimineaţa devreme şi 1 seara. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic. Bibliografie:
American Heart Association, 1997.
New England Journal of Medicine, Association Between Plasma Homocysteine Concentrations and Extracranial Carotid-Artery Stenosis, 332(5), Feb. 1995.
World Health Report, 1995. Bridging the Gaps. Report of the Director General. WHO, Geneva , 1995.
World Health Statistics Annual. WHO, Geneva , 1994.

Olakino Noni






Cu mulţi ani în urmă, exploratori din insulele Oceanului Pacific s-au urcat în canoe şi au pornit în căutare de noi teritorii. Au cărat cu canoele lor numai cele mai importante obiecte necesare supravieţuirii şi începerii unei noi vieţi în noile teritorii. Aceste obiecte includ seminţe şi bucăţi de plante pe care le foloseau ca haine, hrană şi medicamente – denumite acum “plante din canoe”. Printre cele mai importante obiecte transportate era şi Morinda citrifolia, cunoscută sub diminutivul de “Noni”.

Fructul Noni a fost folosit în medicina tradiţională din Sud-Estul Asiei, Australia, Filipine, Guam, Insulele Marshall, Tahiti şi Insulele Hawaii pentru:
· Dureri
· Afecţiuni ale articulaţiilor şi ale scheletului
· Probleme digestive
· Stabilizarea nivelului glicemiei
· Conţinutul bogat în vitamina C
· Tratarea ulcerului stomacal
· Reglarea tensiunii arteriale
· Curăţarea sistemului digestiv
· Arsuri, julituri şi alte afecţiuni ale pielii
· Greaţă, toxi-infecţii alimentare

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Hawaii au făcut cercetări asupra fructului Noni şi asupra avantajelor pe care acesta le oferă. Mai ales unul dintre studii, executat de Anne Hirazumi şi Eiichi Furusawa, este deosebit de interesant deoarece a demonstrat în mod direct efectul pozitiv pe care Noni îl are asupra sistemului imunitar. După autorii studiului, un compus heteropolizaharidic din Noni, denumit Noni-ppt, induce o creştere a “arsenalului antitumoral”, inclusiv a TNF (Factorul Necrotic Tumoral) şi IL (Interleukin). S-a demonstrat că aceşti stimulatori ai sistemului imunitar cresc imunitatea la nivel celular, inhibă sinteza ADN-ului tumoral şi provoacă moartea celulelor tumorale. Studiul se încheie cu următoarea concluzie: “Noni-ppt a prelungit viaţa şoarecilor bolnavi de cancer în proporţie de peste 75%”.

Avantajele utilizării acestei importante “plante din canoe” din Hawaii continuă să fie descoperite. De asemenea, Noni conţine o antraquinonă numită damnacantal care are calităţi purgative ce curăţă tractul digestiv. Un tract digestiv golit de hrană nedigerată crează condiţii ideale pentru o absorbţie optimă a substanţelor nutritive. De fapt, consumatorii vor observa un proces de detoxifiere în câteva zile de la începerea curei, pe măsură ce fructul Noni începe să-şi facă efectul.

Heritage Olakino Noni este un produs realizat în vederea obţinerii unor rezultate deosebite. Cele două efecte principale ale lui Olakino Noni sunt îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar şi a sistemului digestiv. Din aceste două direcţii reiese o arie largă de potenţiale beneficii:
· Reglarea greutăţii corporale
· Îmbunătăţirea nivelului glicemiei
· Însănătoşirea şi înfrumuseţarea pielii, a părului şi a unghiilor
· Mărirea rezistenţei la boli
· Reglarea tensiunii arteriale
· Îmbunătăţirea sănătăţii articulaţiilor
· Creşterea nivelului energetic al organismului
· Sporirea clarităţii mentale

Recomandări de administrare pentru adulţi: ca supliment nutriţional, 2-3 capsule zilnic pe stomacul gol. Poate fi administrat în doze divizate, de exemplu o capsulă cu 45 minute înaintea fiecărei mese. De asemenea, poate fi aplicat în zonele afectate ale pielii. (Două capsule de Olakino Noni reprezintă aproximativ echivalentul unei uncii – 28,35 g – de lichid de Morinda citrifolia.) Se recomandă consumul a minimum doi litri de apă zilnic.

Bibliografie:
1. Hirazumi, A. and Furusawa, E. An Immunomodulatory Polysaccharide-Rich Substance from the Fruit Juice of Morinda Citrifolia (Noni) with Antitumor Activity. Phytotherapy Research 13, 380-387, 1999.

Shark Cartilage



Heritage are plăcerea să vă ofere o compoziţie unică de extract de cartilagiu de rechin japonez, produs exclusiv într-unul din cele mai mari pescării comerciale din Japonia. Heritage Shark Cartilage oferă un conţinut cu o concentraţie mare de condroitin sulfat/mucopolizaharide, asociat cu un conţinut cu o concentraţie moderată de proteine. Extractul de cartilagiu de rechin obişnuit are o concentraţie de mucopolizaharide de 20-30%. Heritage Shark Cartilage are o concentraţie garantată de 70% mucopolizaharide. Numeroase studii clinice au arătat efectele pozitive asociate cu preparatele cu condroitin sulfat, care apar pe multe reţete în câteva ţări europene. Experimente făcute de Einstein şi Kuetter în 1973 au fost o trambulină care a propulsat cartilagiul către tărâmul agenţilor antiangiogenici. Kuetter a descoperit puterea activităţii antiangiogenice a extractelor de cartilagiu care conţin concentraţii scăzute de proteine. Aceste fapte arată că Heritage Shark Cartilage are o acţiune antiangiogenică notabilă.

Angiogeneza, aşa cum este definită de Dorland’s Medical Dictionary, reprezintă “formarea vaselor de sânge”. Acest concept este important pentru înţelegerea acesteia în legătură cu cartilagiul de rechin şi binefacerile acestuia împotriva tumorilor. O tumoare malignă diferă de ţesutul printr-un aspect important: furnizarea de sânge către un ţesut normal, odată începută, devine destul de stabilă. Prin contrast, celulele tumorale se înmulţesc de 100 de ori mai rapid decât ţesuturile normale. O tumoră trebuie să “recruteze” continuu şi alte vase de sânge doar ca să nu fie distruse.

Despre cartilagiul de rechin s-a dovedit că este un agent antiangiogenic, deoarece literalmente nu hrăneşte tumora, nefurnizându-i sânge. Şi alte afecţiuni inflamatorii, precum artritele, sunt dependente de creşterea rapidă a veselor de sânge. Astfel, Heritage Shark Cartilage îşi poate dovedi eficienţa contracarând aceste afecţiuni angiogenic-dependente.

Heritage Shark Cartilage este un supliment nutriţional sigur pentru adulţi. Administrarea orală sau locală a cartilagiului s-a dovedit total lipsită de toxicitate. Cu toate acestea, nu se recomandă administrarea cartilagiului pentru mamele care alăptează, femei însărcinate, copii sau persoane ale căror vase de sânge sunt fragile şi trebuie întărite sau formate din nou (de exemplu pacienţii recent operaţi sau cei cu afecţiuni ale inimii).

Recomandări de administrare pentru adulţi: 2-3 capsule zilnic în timpul meselor sau la recomandarea medicului sau a nutriţionistului. Se recomandă consumul a 2 litri de apă zilnic.


Bibliografie:
1. Berton Goldberg Group. Alternative Medicine – The Definitive Guide. Puiallup, Washington. Future Medicine Publishing Inc. 1993.
2. Lane, Dr. William I. And Linda Comas. Sharks Don’t Get Cancer. Garden City, NY. Avery Publishing Group, Inc. 1992.
3. Lane, Dr. William I. Shark Cartilage Newsletter. P.O. Box 434, Short Hills, NJ. 07078. Summer, 1994.
4. Walters, Richard. Options: The Alternative Cancer Therapy Book. Garden City, NY. Avery Publishing Group Inc. 1993.

Magnet






Am adăugat la linia noastră pentru controlul greutăţii acest produs remarcabil, care poate ajuta organismul prin reducerea gradului de absobţie a grăsimilor din alimentaţie, prin aceasta crescând viteza procesului de pierdere în greutate, fără a duce la schimbări majore în compoziţia hranei.
Am adăugat la linia noastră pentru controlul greutăţii acest produs remarcabil, care poate ajuta organismul prin reducerea gradului de absobţie a grăsimilor din alimentaţie, prin aceasta crescând viteza procesului de pierdere în greutate, fără a duce la schimbări majore în compoziţia hranei. Ingredientul activ principal din Magnet, citosan, este foarte eficient în atragerea şi separarea grăsimilor din bolul alimentar. Heritage foloseşte o formă brevetată unică de citosan, LipoSan UltraTM, care este susţinut de studii de laborator şi umane care îi demonstrează superioritatea asupra altor surse de citosan. Aceste studii au demonstrat următoarele:• "Atrage" o cantitate de 3-5 ori mai mare de grăsimi decât alte forme de citosan - LipoSan UltraTM a surclasat toate celelalte varietăţi de citosan în cadrul testelor de laborator.• Pierdere în greutate dovedită - într-un studiu dublu-orb, placebo, subiecţii cărora li s-a administrat LipoSan UltraTM, au slăbit aproximativ 1 kg, în comparaţie cu subiecţii cărora li s-a administrat un produs fără efect, care s-au îngrăşat în medie cu 1,5 kg.Se poate obţine o stare mai bună a sănătăţii printr-o reducere rezonabilă a grăsimilor din alimentaţie şi folosind suplimente nutriţionale din gama Heritage (E-Lite, E-Lite Nite, E-Lite III, E-Lite Protein Shake, Starch Blocker sau Complete), făcând puţin sport şi folosind Magnet pentru atragerea unei părţi a grăsimilor din alimentaţie, reducând astfel gradul de absorbţie a grăsimilor de către organism. Magnet le este folositor atât persoanelor supraponderale, cât şi celor care doresc numai să reducă absorbţia grăsimilor din alimentaţie, pentru a obţine o stare de sănătate mai bună şi pentru o rezistenţă crescută la îmbolnăviri.Citosanul, cunoscut şi ca extract de fibre marine, este un produs natural derivat din chitină, o polizaharidă localizată în exoscheletul unei moluşte. Din punct de vedere chimic, acesta este o amino-polizaharidă care are capacitatea de a "atrage" o parte din grăsimile ingerate în stomac, astfel inhibând absorbţia acestora în sistemul circulator şi acţionând ca un "burete de grăsimi". Deoarece este o fibră, LipoSan UltraTM nu este digerabil, astfel organismul elimină prin excreţie LipoSan UltraTM împreună cu grăsimile "atrase".
Magnet "atrage" o cantitate de molecule de grăsime şi acizi graşi echivalentă cu de 4-8 ori greutatea sa.
Magnet "atrage" colesterolul din alimentaţie.
Magnet reduce gradul de absorbţie a tuturor celor de mai sus.
Magnet poate funcţiona ca o fibră alimentară nedigerabilă.
Magnet acţionează indirect şi în sensul îmbunătăţirii stării de sănătate a sistemului cardiovascular. De asemenea, Magnet conţine şi o combinaţie unică de vitamina C, guar gum (Cyanopsis tetragonoloba), sămânţă de psyllium (Plantago ovato blond) şi acid citric, toate acestea crescând capacitatea de "atragere" a grăsimilor de către citosan cu 40-60%. Studiile clinice au arătat că o combinaţie a citosanului cu acid ascorbic (vitamina C) are ca rezultat un grad şi mai scăzut de absorbţie a grăsimilor de către organism. Radicalii liberi sunt eliberaţi ori de câte ori se consumă sau se ard grăsimi. Prezenţa vitaminei C poate ajuta la îndepărtarea acestora şi prin aceasta la creşterea energiei.Magnet este biocompatibil, sigur şi non-toxic. Heritage Magnet reprezintă o cale uşoară cu un impact mare asupra reuşitei programului de control al greutăţii.Atenţie! Nu se recomandă administrarea produsului în cazul persoanelor alergice la scoici sau moluşte, femeilor însărcinate sau care alăptează. Persoanelor aflate sub tratament medicamentos li se recomandă consultarea medicului înainte de administrare. Mai mult, se recomandă consumul unor substanţe nutritive precum vitaminele E, A, D şi K şi Omega 3 separat de Magnet, astfel încât să nu fie influenţată absorbţia acestora. Recomandări de administrare pentru adulţi: ca supliment nutriţional, 1-2 capsule în timpul mesei de prânz sau cinei, sau după sfatul medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic.Bibliografie:
Abelin, J and Lassus, A. Fat binder as a weight reducer in patients with moderate obesity. ARS Medicina, Helsinki, Aug – Oct. 1994.
Schiller, R, MS, CN, et al. Effects of a Rapidly Soluble Chitosan Dietary Supplement on Weight Loss and Body Composition. Journal of the American Nutraceutical Association, 2001; 4(1); 34-41.
Balch, James, M.D. & Balch, Phyllis, C.N.C. Prescription for Nutritional Healing. Garden City Park, N.Y. Avery Publishing Group Inc. 1990.
Wester Medical Research Group, Marine Fiber Extract, Sapphire Publishing, 1996.

E-Lite Protein Shake



E-Lite Protein Shake
Aromă de fursecuri cu frişcă - cel mai bun gust al mâncării sănătoase! Hrăneşte-ţi corpul aşa cum trebuie!O veche zicală spune: “Suntem ceea ce mâncăm!” şi aceasta are o bază ştiinţifică solidă.
Aromă de fursecuri cu frişcă - cel mai bun gust al mâncării sănătoase! Hrăneşte-ţi corpul aşa cum trebuie! O veche zicală spune: “Suntem ceea ce mâncăm!” şi aceasta are o bază ştiinţifică solidă. Fiecare dintre trilioanele de celule din care este format corpul omenesc va fi înlocuită cu o celulă nouă în 180 zile (cele mai multe celule se înlocuiesc în mai puţin de 180 zile), astfel încât la fiecare 180 zile corpul nostru se “reinventează” complet. Dacă doriţi să experimentaţi un nou “eu” mai sănătos, mai fericit, mai plin de viaţă, trebuie să vă hrăniţi organismul într-un mod corect în următoarele 180 zile… şi în următoarele 180 zile şi aşa mai departe. Heritage vă aduce sănătate ŞI un gust excelent! Pentru a vă ajuta să vă “reinventaţi”, Heritage a creat E-Lite Protein Shake cu gust de fursecuri cu frişcă. Pregătiţi-vă pentru cea mai gustoasă băutură 100% din soia pe care aţi gustat-o vreodată! Proteinele din soia – cea mai bună resursă Fiecare porţie de amestec de E-Lite Protein Shake furnizează 12 grame de proteine din soia, Solae. Heritage foloseşte proteine din soia deoarece efectele lor benefice asupra organismului nu sunt egalate de proteinele din alte surse. Food and Drug Administration din S.U.A. este de acord cu declaraţia conform căreia, în cazul dietelor cu conţinut scăzut în colesterol şi grăsimi saturate, care furnizează 25 grame de proteine din soia pe zi, se poate reduce incidenţa afecţiunilor cardiovasculare. Acest fapt este important, deoarece afecţiunile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 în lume în ceea ce priveşte decesele. Un exemplu al zicalei susmenţionate este incidenţa scăzută a afecţiunilor cardiovasculare în Asia, unde consumul de soia este cu mult mai mare decât în occident. Cercetătorii au determinat că proteinele din soia ajută la scăderea nivelului de colesterol “rău” şi a trigliceridelor. Alte efecte benefice ale proteinelor din soia Efectele benefice ale proteinelor din soia nu se limitează doar la sănătatea sistemului cardiac. Iată câteva dintre celelalte efectele benefice furnizate de proteinele din soia:• Proteinele din soia pot ajuta la menţinerea densităţii oaselor şi pot preveni apariţia osteoporozei.• Proteinele din soia sunt un antioxidant natural şi pot juca un rol important în reducerea riscului apariţiei anumitor tipuri de cancer.• Proteinele din soia ne pot ajuta în controlul greutăţii. Cel mai bun control al greutăţii îl asigură o dietă bogată în proteine şi cu un conţinut scăzut de grăsimi, zahăr rafinat şi amidon. Totodată, această dietă poate reduce şi incidenţa diabetului. Programul pentru controlul greutăţii cu Heritage E-Lite - “180 zile către un nou Eu”

Menţinerea greutăţii corporale
Pierdere în greutate
Mic dejun
E-Lite Shake + E-Lite + Complete + Gold
E-Lite Shake + E-Lite + Complete + Gold
Ora 10:00
E-Lite + Aloe Essence + Platinum
E-Lite + Aloe Essence + Platinum .
Prânz
Hrană sănătoasă + E-Lite + Complete + Starch Blocker sau Gold* + Magnet
E-Lite Shake + E-lite + Complete + Gold
Ora 15:00
E-Lite + Aloe Essence + Platinum
E-Lite + Aloe Essence + Platinum .
Cină
Hrană sănătoasă + Complete + Starch Blocker sau Gold* + Magnet + E-Lite Nite
Hrană sănătoasă + Complete + Starch Blocker sau Gold* + Magnet + E-Lite Nite *Starch Blocker (blochează absorbţia amidonului) - în cazul hranei bogată în carbohidraţi, iar Gold - în cazul hranei bogată în proteine.

E-Lite III



Heritage E-Lite III, unul dintre cele mai noi produse din gama noastră destinată controlului greutăţii, se adresează acestui subiect într-un mod unic. Produsul conţine un amestec sinergic de 15 plante, minerale şi aminoacizi cunoscuţi pentru proprietăţile lor de scădere a poftei de mâncare, precum şi de creştere a energiei şi rezistenţei. Această formulă constituie calea către un program de pierdere în greutate rapid şi sigur!

Nici unui ingredient din această formulă nu i se poate atribui cu precădere eficienţa întregului produs. Sunt totuşi câteva ingrediente care fac ca acest produs să fie unic pe piaţă. D, L-Fenilalanina (DLPA) este un aminoacid simplu care protejează endorfina (un hormon care opreşte durerea) produsă natural de către organism, taie pofta de mâncare şi ne bine dispune. Despre DLPA s-a dovedit în studii că joacă un rol important în reducerea consumului de carbohidraţi.

Schizandra (Schizandra chinensis) este întâlnită frecvent în medicina orientală, este folosită în China din cele mai vechi timpuri, iar de curând şi în Rusia. De fapt, în nordul Chinei există un trib de vânători care, chiar şi în zilele noastre, mănâncă fructe uscate de Schizandra pentru a putea rezista în lungile călătorii la vânătoare. Această plantă este clasificată ca un adaptogen deoarece stimulează sistemul imunitar şi protejează ficatul.

Despre alte două plante din E-Lite III se ştie că pot fi combinate foarte eficient într-un produs pentru controlul greutăţii: Zhi Shi (cunoscută şi ca portocala amară) şi iarba Sfântului Ion. Zhi Shi se foloseşte de mii de ani pentru îmbunătăţirea funcţiilor sistemului digestiv şi pentru a da organismului un plus de energie. Mai mult, fitonutrienţii din Zhi Shi au şi un efect decongestionant. Iarba Sfântului Ion are multe efecte benefice, având şi proprietăţi antiinflamatorii, antidepresive şi antivirale. S-a dovedit că această plantă taie pofta de mâncare şi, prin aceasta, ajută procesul de pierdere în greutate.

Recomandări de administrare pentru adulţi: 1 până la 4 tablete zilnic, în funcţie de rata metabolismului individual sau la recomandarea nutriţionistului (începeţi cu o jumătate de tabletă în prima zi, apoi creşteţi treptat până la doza necesară pentru metabolismul individual).

Alte ingrediente şi funcţiile lor:

CitriMaxTM
Suprimă pofta de mâncare şi inhibă producţia grăsimilor.
White Willow Bark (scoarţă de salcie albă)
Ajută la pierderea în greutate, înlătură durerea şi disconfortul.
Bladderwrack (Kelp) (Sp. Fucus Vesiculosus) (alge marine)
Pentru obezitate şi guşă (hipotiroidie), creşte activitatea tiroidiană; efect imunostimulator.
L-Carnitina
Intervine în transportul acizilor graşi cu catenă lungă (prevenind “construcţia” depozitelor de grăsime) şi creşte eficienţa antioxidanţilor.
Picolinatul de Crom™
Ajută la reglarea glicemiei, refac musculatura şi diminuează senzaţia de foame.
Gotu Kola (Centela Asiatica – Sp. Cola)
Stimulează sistemul nervos central, ajută la eliminarea lichidelor în exces, scade oboseala şi depresia şi creşte energia sexuală.
Colina
Reduce excesul de grăsime din ficat şi intervine în transmiterea impulsului nervos.
Hawthorne Berry (Crataegus) (Păducel)
Înlătură distensia abdominală şi diareea, oxigenează muşchiul cardiac, tonic pentru inimă.
Rădăcină de brusture
Purifică sângele, reface celulele hepatice şi funcţiile vezicii biliare, stimulează sistemul imunitar.
Zinc
Menţine o stare bună a sistemului imunitar, creşte acuitatea gustului şi a mirosului şi protejează ficatul de factorii chimici nocivi; important în sinteza proteinelor.

Bibliografie:
1. Weiner, Michael, Ph.D. Herbs That Heal, Mill Valley, CA. Quantum Books, 1994.
2. Blum, K., Trachtenberg, M. & Cook, D.W. “Neuronutrient Effects on Weight Loss in Carbohydrate Bingers”, Current Therapeutic Research 48; pg. 217 - 233, 1990.
3. Zhou, James, Ph.D. “Weight Loss Alternatives with TCM”, health Supplement Retailer, Dec. 1997.

joi, 24 iulie 2008

Jubilee

Heritage Jubilee este un supliment alimentar ce conţine o incredibilă combinaţie de plante, vitamine, minerale si aminoacizi, care are drept ţintă cauzele principale ale suprapoderabilităţii. Jubilee controlează apetitul, creşte nivelul energetic al organismului şi induce o stare de bine, factori ce conduc la un proces de pierdere a greutăţii excesive întâmpinând minimul de obstacole posibil. Este cel mai nou şi mai eficient produs lansat de Heritage, recomandat ca ajutor în procesul de pierdere a greutăţii.
Pierderea greutăţii reprezintă un proces complicat, de vreme ce include o gamă largă de variabile ce afectează succesul acestui efort. Cea mai bună cale către succes este identificarea motivelor pentru care fiecare persoană s-a ingrăşat şi schimbarea acestor factori. Fără schimbarea comportamentului şi a obiceiurilor, nu se poate obţine succesul în general, deci nici în cazul pierderii în greutate. Aşa că trebuie să ne asumăm aceste schimbări pentru a rezolva problema greutăţii odată pentru totdeauna. În unele cazuri, îngrăşarea este cauzată de factori emoţionali, precum tristeţea sau fericirea, stresul sau plictiseala, sau o multitudine de alte emoţii. În alte cazuri, îngrăşarea poate fi cauzată de reducerea activităţii fizice din varii motive; de exemplu sarcina, schimbarea locului de muncă, accidentele, sau pur şi simplu îmbătrânirea. Pentru multă lume, îngrăşarea este rezultatul simplu al alimentaţiei proaste: mâncatul pe apucate, hrana tip „fast food”, orele neregulate de masă, gustările dintre mese etc. Ceea ce poate părea foarte surprinzător este că cea mai uşoară cale de a deveni supraponderal este să sari peste mese!
Heritage se află într-o continuă căutare prin lume, pentru a găsi cele mai eficiente şi mai noi ingrediente pe care le-am putea încorpora în gama noastră de produse care ajută în procesul de pierdere a greutăţii. Astfel, am descoperit unele ingrediente revoluţionare.
Iată cele mai importante ingrediente din Heritage Jubilee şi caracteristicile lor, pe scurt:
· Cha d’Bugre (cordia salicifolia extract 4:1) – această plantă este comercializată pe scară largă în Brazilia, unde se găseşte chiar sub formă de ceaiuri de vânzare la tonetele de pe plajă. Este un diuretic excelent şi ajută procesul de pierdere a greutăţii; se crede că ajută la reducerea depozitelor de grăsimi şi a celulitei.
· Crom (polinicotinat de crom) – cele 50 mcg din fiecare tabletă ajută la diminuarea senzaţiei de foame, reglarea glicemiei şi refacerea musculaturii.
· Extract de cacao – o plantă care promovează termogeneza şi dă energie; în plus, datorită conţinutului de theobromină din cacao, ajută la îmbunătăţirea stării de bine.
· L-Tirosina – un aminoacid care este un precursor al multor neurotransmiţători, prin aceasta afectând în mod pozitiv starea emoţională şi energia; l-tirosina este totodată un precursor al hormonilor legaţi de stres, astfel ajutând la contracararea aspectelor negative ale stresului.
· Vitaminele B – acestea sunt adăugate în formulă deoarece reprezintă co-factori critici în procesul biochimic al metabolismului energiei.
· Ceaiul verde – ajută la reducerea absorbţiei glucozei la nivel intestinal, ajutând astfel la prevenirea apariţiei diabetului zaharat.
Pentru a ajuta procesul de pierdere în greutate, vă recomandăm administrarea concomitentă a unora din produsele Heritage E-Lite Nite, Heritage E-Lite Protein Shake, Heritage Gold, Heritage Starch Blocker, Heritage Magnet, Heritage Detox şi Heritage Complete, în funcţie de particularităţile şi obiceiurile alimentare ale fiecărei persoane, ultimul pentru a vă asigura cantitatea necesară de vitamine şi minerale care se pierd în timpul unei diete. Pentru cele mai bune rezultate, vă recomandăm să alternaţi administrarea Heritage Jubilee cu Heritage Svelte şi Heritage E-Lite III.

Recomandări de administrare pentru adulţi: 3 tablete zilnic, după cum urmează: 1 tabletă dimineaţa, înainte de micul dejun, 1 tabletă la amiază şi 1 tabletă la mijlocul după-amiezei. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic. Pentru a avea cele mai bune rezultate, combinaţi produsul cu o dietă echilibrată şi un program de exerciţii fizice. Utilizarea suplimentelor alimentare nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat.

Bibliografie:
1. Preuss, H. G., et al. „Citrus aurantium as a thermogenic, weight-reduction replacement for ephedra: an overview” J. Med. 2002; 33 (1-4): 247-64.
2. Dulloo, A. G., et al. „Efficacy of a green tea extract rich in catechin polyphenols and caffeine in increasing 24-h energy expenditure and fat oxidation in humans.” Am. J. Clin. Nnutr. 1999 Dec; 70 (6): 1040:5.
3. Sabelli, H., Fink, P., Fawcett, J., Tom, C. „Sustained antidepressant effect of PEA replacement.” J. Neuropsychiatry Clin. Neurosci, 1996 Sept, 8:2, 168-71.

miercuri, 23 iulie 2008

Svelte


Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „zvelt” („svelte” în limba engleză) „cu talie subţire, graţios, suplu”. Cu siguranţă, acesta este ţelul produsului Heritage Svelte, unul din cele mai recente produse din gama care ajută la procesul de pierdere a greutăţii. Aşa cum bine ştim cu toţii, pentru a avea o siluetă zveltă este nevoie de un pic de muncă: o dietă variată, bine echilibrată, alimente sănătoase, consumul unei cantităţi suficiente de apă şi un program de exerciţii fizice pentru dezvoltarea şi tonifierea musculaturii.
Dar dacă a avea o siluetă subţire şi bine proporţionată ar fi uşor, cu toţii am avea-o, nu? Este nevoie doar să ne uităm în jur în supermarketuri sau în centre comerciale ca să vedem că cel puţin una din trei persoane nu poate fi definită ca având un corp zvelt, în cele mai multe cazuri aceste persoane putând fi definite din punct de vedere clinic ca fiind obeze. Atunci de ce avem nevoie ca să avem un corp cu care să ne putem mândri?
· Motivaţie. Trebuie să faci acest efort pentru tine însuţi, să fii bun cu tine însuţi şi să elogiezi unicul corp pe care îl vei avea vreodată.
· Răbdare şi perseverenţă. Cât timp a durat să te îngraşi? De cât timp ai această greutate, peste cea normală?
· Sprijin. Schimbă-ţi obiceiurile alimentare şi la fel şi ale întregii familii şi veţi putea să vă bucuraţi cu toţii de o nouă „rutină” alimentară pentru totdeauna, nu doar de un plan sau o „dietă” temporară. Fă acelaşi lucru şi pentru un prieten, de exemplu, invitându-l la masă. Modul în care Heritage vă poate acorda un sprijin este cu Heritage Svelte.
Heritage Svelte este un supliment alimentar ce include ingrediente care sunt puternici supresori de apetit, dau energie, ajută la îmbunătăţirea stării de sănătate a tractului digestiv şi ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge. Aceste ingrediente au fost combinate pentru ne ajuta voinţa şi pentru a ajuta organismul să reziste la tentaţii, pentru a ne ajuta să mâncăm cantităţi mai mici şi pentru a ne influenţa să avem o activitate fizică regulată. Cu Heritage Svelte, starea ta emoţională şi fizică vă vor ajuta să vă îndepliniţi dorinţa de a vă atinge scopurile în procesul de pierdere a greutăţii.
Iată cele mai importante ingrediente din Heritage Svelte şi caracteristicile lor, pe scurt:
· L-Tirosina – un aminoacid care este un precursor al multor neurotransmiţători. Studiile au demonstrat că 90% din persoanele supraponderale sunt deficitari ai unuia sau mai multor neurotransmiţători puternici care reglează pofta de mâncare.
· Vitamina B6 – co-factor critic în sinteza reglării apetitului de către transmiţătorii serotonina şi dopamina.
· Geranium (Geranium robertianum) – plantă puternică ce furnizează un efect curativ întregului tract digestiv, îmbunătăţind astfel digestia, pentru a ajuta la o mai bună absorbţie a substanţelor nutritive, precum şi la eliminarea reziduurilor. Geranium este un remedium popular mai ales în Europa şi Peru, unde este utilizat împotriva unei liste lungi de probleme fizice, precum retenţia lichidelor şi diferite probleme ale stomacului. Ca ingredient al produsului Svelte, furnizează organismului multe beneficii de mare anvergură.
· Calciu – multe studii au concluzionat că un consum major de calciu este corelat cu scăderea acumulării de grăsimi, de aceea acest element este atât de important în procesul de pierdere a greutăţii, precum dieta şi exerciţiile fizice.
· Schizandra (Schizandra chinensis) – adaptogen (substanţe naturale ce se întâlnesc numai în unele plante) care diminuează reacţiile noastre fiziologice la stres (inclusiv la acumularea grăsimilor) şi acţionează ca un tonic pentru revigorarea organismului şi creşterea nivelului său energetic. Schizandra este cunoscută în medicina chineză ca o plantă cu multe beneficii, ce întăreşte „Qi”-ul, tonifică plămânii şi rinichii, reduce stresul inimii şi protejează ficatul. De asemenea, studiile au demonstrat că schizandra măreşte capacitatea de efort fizic a atleţilor, ca adaptogen.

Pentru a ajuta procesul de pierdere în greutate, vă recomandăm administrarea concomitentă a unora din produsele Heritage E-Lite Nite, Heritage E-Lite Protein Shake, Heritage Gold, Heritage Starch Blocker, Heritage Magnet, Heritage Detox şi Heritage Complete, în funcţie de particularităţile şi obiceiurile alimentare ale fiecărei persoane, ultimul pentru a vă asigura cantitatea necesară de vitamine şi minerale care se pierd în timpul unei diete. Pentru cele mai bune rezultate, vă recomandăm să alternaţi administrarea Heritage Svelte cu Heritage Jubilee şi Heritage E-Lite III.

Recomandări de administrare pentru adulţi: 3 tablete zilnic, după cum urmează: 1 tabletă dimineaţa, înainte de micul dejun, 1 tabletă la amiază şi 1 tabletă la mijlocul după-amiezei. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic. Pentru a avea cele mai bune rezultate, combinaţi produsul cu o dietă echilibrată şi un program de exerciţii fizice. Utilizarea suplimentelor alimentare nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat.

Bibliografie:
1. Davies, K. M., Heaney, R. P., et al. „Calcium intake and body weight” J. Clin. Endocrinol. Metab. 2000 Dec; 85 (12): 4635-8.
2. „Prolactin release is enhanced in proportion to excess visceral fat in obese women” J. Clin. Endocrinol. Metab. 2004 Sept; 89(9): 4445-9.
3. Gruenwald, J., Brendler, T., Jaenicke, C., PDR for Herbal Medicinea, Third Edition, Thompson PDR, New Jersey, 2004.

marți, 8 iulie 2008

Pretul noilor produse:
Jubilee si Svelte: 175 ron (TVA inclus).

marți, 17 iunie 2008

Omega 3

Acizii graşi esenţiali din Heritage Omega 3 stabilesc un nou standard în privinţa lipidelor cu un grad înalt de puritate, stabilitate şi concentrare. Programul de proiectare a programelor de alimentaţie al Institutului Naţional de Luptă Împotriva Cancerului are ca scop producerea de acizi graşi omega-3 şi folosirea lor în alimentaţia pacienţilor, importanţi în prevenirea bolilor degenerative cronice.
Sute de studii despre suplimenţi nutritivi au arătat faptul că alimentaţia bogată în peşte şi suplimentarea acesteia cu untură de peşte constituie un mod eficient de combatere a îngroşării sângelui, constituie un bun antiinflamator, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi acţionează pozitiv asupra tumorilor. Unele dintre aceste studii arată că acizii omega-3 sunt excepţionali în întărirea sistemului cardiovascular. Consumul crescut de peşte în rândurile populaţiilor de eschimoşi şi a locuitorilor din Japonia le-a crescut rezistenţa împotriva afecţiunilor cardiovasculare. Heritage Omega 3 conţine aceleaşi uleiuri pe care le consumă eschimoşii şi japonezii. Produsul nostru cu ulei omega-3 este obţinut din peşti de apă rece, pescuiţi din regiunile nepoluate din mările nordului.
Cele mai multe concentrate comerciale din untură de peşte afişează un procentaj total modest de acizi graşi necesari (30-40%), acidul Eicosapentaenoic (EPA) şi acid Docosahexaenoic (DHA). Heritage Omega 3 oferă minimum 80% din acizii graşi omega-3 sub forma etil-ester. Nu am folosit ulei din seminţe de in, foarte des întâlnit în alte produse, deoarece câteva testări efectuate au demonstrat că acesta se transformă în EPA şi/sau DHA cu viteză şi eficienţă mai mică decât produsele pe bază de untură de peşte. Heritage Omega 3 nu necesită reconversii metabolice.
Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru formarea fiecărei membrane a celulei. Membranele celulare puternice protejează celulele de toxine invadatoare, bacterii, viruşi şi alergeni. Aceşti acizi sunt de asemenea esenţiali pentru formarea şi echilibrarea prostaglandinelor. Acestea sunt substanţe reglatoare asemănătoare hormonilor, care sunt produse şi utilizate de fiecare celulă din organism. Ele reglează sistemele cardiovascular, reproducător, imunitar şi nervos central.
De asemenea, uleiurile omega-3 încep să devină din ce în ce mai importante în ceea ce priveşte beneficiile pe care le produc pe tărâmul mental/emoţional. Într-o prezentare făcută pentru Asociaţia Americană de Psihiatrie, a fost demonstrat faptul că uleiurile omega-3 pot fi un adjuvant nutritiv eficient pentru cei cu dereglări bipolare. Ceea ce este logic, deoarece creierul este compus în procent de 60% din grăsimi, dintre care o mare parte DHA. Şi alte studii au arătat că nivelele crescute ale DHA au un impact pozitiv asupra funcţionării creierului la persoanele în vârstă. Pe scurt, DHA din omega-3 are o valoare critică în procesul comunicării fiecărei celule din creier.
Heritage Omega 3 poate fi folosit atât de femeile însărcinate şi care alăptează, cât şi de cei care au nevoie să-şi îmbunătăţească starea de sănătate a sistemului cardiovascular şi a sistemului nervos sau chiar de cei implicaţi în orice fel de activitate sportivă. Despre acizii omega-3 s-a descoperit că au următoarele efecte pozitive asupra sănătăţii omului:
§ Scăderea nivelului trigliceridelor
§ Prevenirea trombozelor
§ Creşterea dilataţiei arteriale
§ Stopează aritmia cardiacă
§ Refacerea sistemului imunitar
§ Reduce incidenţa leucemiilor, a tumorilor mamare, de colon şi de prostată
§ Antitumoral (prin inhibarea unei enzime care pare implicată în procesul dezvoltării tumorilor)
§ Antiinflamator (în artrite reumatoide, osteoartrită, astm, afecţiuni inflamatorii intestinale sau neuronale)
§ Asupra pielii (în cazuri de eczeme şi psoriazis)
Necesarul de acizi omega-3 variază între 1 g până la 1,5 g zilnic, ceea ce se regăseşte în alimentaţie sub forma consumului a 3-4 porţii de peşte oceanic pe săptămână. Cu un singur gram de acizi omega-3 pe zi se poate reduce cu 30% riscul afecţiunilor cardiace la persoanele cu antecedente în familie.


Recomandări de administrare pentru adulţi: pentru adulţi, 3-6 capsule zilnic, sau conform recomandării medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic.

Bibliografie:
1. Balch, James F. MD and Phyllis A., C.N.C. Prescription for Nutritional Healing, Garden City Park, NY, Avery Publishing Group Inc., 1990.
2. Briggs, George M., Ph.D. and Doris Howes Calloway, Ph.D. Bogert’s Nutrition and Physical Fitness, Tenth Edition, W. B. Saunders Company, 1979.
3. Mitchell, Helen S. AB, Ph.D., Sc.D., Rynbergen Henderika, J., BS, M.S., Professor of Science, Anderson Linnea, RD, M.P.H., Associate Professor, Dibble, Majorie V., RD, M.S., Department of Human Nutrition. Nutrition in Health and Disease, Sixteenth Edition. J.B. Lippincott Company. Philadelphia. 1976.
4. Garrison, Robert H. Jr., M.A., R.ph., Somer, Elizabeth, M.S., R.D. The Nutrition Desk Reference, Second Edition. Keats Publishing, Inc. New Canaan, Connecticut. 1990.
5. Johnoson, Otto. 1996 Information Please Almanac. Boston and New York. Houghton Mifflin Company. 1996.
6. Eds., PUFA Newsletter, Vol. 3, No. 2, June 1999, “Polyunsaturated fatty acids in nutrition and disease prevention”

Osteo Guard

Heritage OsteoGuard este un produs echilibrat ce conţine calciu şi magneziu, precum şi un adaos de vitamina D şi bor, pentru o absorbţie optimă a calciului. Spre deosebire de multe alte produse comerciale cu conţinut de calciu, Heritage OsteoGuard foloseşte microcristale de hidroxiapatită (MCHC). Superioritatea MCHC faţă de suplimenţii tradiţionali solubili cu calciu a fost demonstrată într-un număr de studii despre echilibrul şi absorbţia calciului în organismul uman. MCHC nu este o hrană compusă din oase, ci este un extract complex de ţesut osos. Spre deosebire de hrana compusă din oase, MCHC nu este încălzit în procesul de reducere; în schimb, este procesat la o temperatură foarte scăzută, controlată de calculator, neutilizând solvenţi chimici. Sunt folosite numai oase lungi de vită şi oaie, degresate şi transformate în microcristale, astfel încât să fie păstrate mineralele.
De ce avem nevoie de acest supliment? Calciul este cel mai răspândit mineral din organism. Totuşi, se estimează că doar 20 până la 40% din calciul ingerat din hrană este folosit de organism, restul fiind eliminat. Aceasta face necesară administrarea suplimentelor care conţin acest mineral. Ştim cu toţii că dezvoltarea şi întreţinerea oaselor şi a dinţilor depinde de absorbţia corectă a calciului. Totuşi, este vorba despre o nevoie pe viaţă de calciu alimentar. Exerciţiile fizice, precum şi doza alimentară adecvată de calciu, vitamina D, proteine şi alţi nutrienţi sunt necesare pentru dezvoltarea corectă a densităţii oaselor. Densitatea oaselor, funcţia de coagulare a sângelui şi funcţionarea corectă a transmisiei neuromusculare depind toate de calciu. Calciul afectează fiecare grupă de vârstă. La copii, el este necesar pentru formarea corectă a oaselor şi dinţilor. Odată cu înaintarea în vârstă, mărirea dozei de calciu ajută la susţinerea stării de sănătate a sistemului osos în general.
Există mai mulţi factori care determină absorbţia şi utilizarea calciului în organism. Absorbţia calciului poate fi redusă de factorii de stress fizici sau emoţionali. Poţi pierde până la 900 mg zilnic dacă stressul este mare. Bărbatul adult pierde între 85 şi 420 mg pe zi. Oamenii care fac sport de performanţă pot pierde până la 1000 mg zilnic. Organismul elimină calciul din oase într-un ritm tot mai crescut pe măsură ce îmbătrânim, iar acest efect este mărit când alimentaţia este deficientă în calciu. Numai atunci când îi este furnizat, organismul poate reechilibra calciul în oase. Încetul cu încetul, puteţi resimţi o slăbire a oaselor atunci când calciul nu este absorbit, culminând eventual cu osteoporoza. Deoarece această pierdere se petrece de-a lungul multor ani, nu o puteţi observa decât atunci când oasele cedează.
Am combinat microcristalele noastre de calciu cu cantitatea recomandată de citrat de magneziu, adăugând vitamina D şi bor pentru a vă asigura că primiţi un supliment de cea mai înaltă calitate. Vitamina D şi borul sunt cunoscute ca adjuvante în asimilarea calciului. Magneziul este un activator pentru cele mai multe dintre sistemele enzimatice care implică carbohidraţi, grăsimi şi proteine în reacţii producătoare de energie. Nivelurile normale ale magneziului în organism sunt necesare pentru contracţii neuromusculare normale. Este necesar să introducem în organism raportul corect între calciu şi magneziu, astfel încât ambele să opereze la un nivel maxim de eficienţă. Heritage OsteoGuard a combinat sinergic aceste ingrediente pentru atingerea acestui scop. Un dozaj zilnic de Heritage OsteoGuard furnizează organismului 1.000 mg de calciu cu un grad mare de absorbţie.


Recomandări de administrare pentru adulţi: 2 tablete dimineaţa şi 2 înainte de culcare. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic.

Bibliografie:
1. Balch, James F. MD and Phyllis A., C.N.C. Prescription for Nutritional Healing, Garden City Park, NY, Avery Publishing Group Inc., 1990.
2. Briggs, George M., Ph.D. and Doris Howes Calloway, Ph.D. Bogert’s Nutrition and Physical Fitness, Tenth Edition, W. B. Saunders Company, 1979.
3. Mitchell, Helen S. AB, Ph.D., Sc.D., Rynbergen Henderika, J., BS, M.S., Professor of Science, Anderson Linnea, RD, M.P.H., Associate Professor, Dibble, Majorie V., RD, M.S., Department of Human Nutrition. Nutrition in Health and Disease, Sixteenth Edition. J.B. Lippincott Company. Philadelphia. 1976.
4. Trace Elements Enhance Bone-Preserving Effect of Calcium Supplements. Geriatrics, July 1991; 46(7):67.

Rejuvenate

Heritage Rejuvenate conţine Wild Mexican Yam (Dioscorea Villosa). Derivatul botanic obţinut din Wild Mexican Yam, Dioscorea, conţine un depozit de o valoare inestimabilă în compuşi fito-chimici, consideraţi ca precursori ai hormonilor.
Structura moleculară a Dioscorea este aproape identică cu precursorii hormonilor naturali ai organismului. Precursorul este un compus care determină producerea unei alte substanţe în organism; în acest fel, Wild Mexican Yam poate determina organismul să producă Pregnenolon – o substanţă pe care organismul o transformă ulterior fie în Progesteron fie în Dehidroepiandrosteron. Prin aceasta, Dioscorea permite organismului să normalizeze şi să echilibreze toţi hormonii sexuali nu doar DHEA. Nivelurile crescute de DHEA vă pot ajuta să arătaţi mai tânăr, să vă simţiţi mai tânăr şi chiar să vă prelungiţi viaţa!
Până de curând DHEA era obţinut pe cale sintetică şi putea fi administrat prin prescripţie medicală. Tendinţa acestui hormon natural este de a dispare în sistemul digestiv. Heritage a rezolvat această problemă oferind un produs care foloseşte administrarea pe cale orală asigurând transformarea corespunzătoare a unităţilor de bază brute care altfel ar fi distruse în timpul digestiei. Fiecare lot de Heritage Rejuvenate este controlat calitativ cu atenţie. Medicina tradiţională a folosit timp de secole în deplină siguranţă Wild Mexican Yam în tratarea unei varietăţi de boli cronice. Wild Mexican Yam este cunoscut atat în fitoterapie, cât şi în comunitatea ştiinţifică pentru efectul său în normalizarea producerii de hormoni. Arthur Schwartz, cercetător la Temple University în Philadelphia, studiind efectul DHEA asupra unei varietăţi de afecţiuni, a ajuns la concluzia că tulburările hormonale sunt legate de vârstă. În aceste cazuri, se pare că DHEA este factorul determinant. S-a ajuns la concluzia că DHEA poate avea efecte semnificative împotriva obezităţii, îmbătrânirii şi a apariţiei cancerului. Doctorul Atkins, în revista Health Revelation, a declarat: “…am convingerea fermă că folosirea DHEA îmbunătăţeste starea de sănătate şi prelungeşte viaţa”.
DHEA, cunoscut sub numele de “hormon-mamă”, este produs în glandele suprarenale; organismul sintetizează pornind de la el alţi hormoni precum: estrogenul, testosteronul, estradiolul şi androstendionul. Odată cu procesul îmbătrânirii, nivelul DHEA din sânge scade progresiv rezultând o diminuare a nivelului energetic şi o vulnerabilitate mai mare în faţa afecţiunilor cardio-vasculare. În mod normal, nivelul DHEA din organism atinge punctul maxim la vârsta de 25 de ani. Acest nivel scade vertiginos, iar la vârsta de 50-60 de ani ajunge să lipsească aproape de tot. Studii recente efectuate de Dr. Elizabeth Barett-Conner publicate în New England Journal of Medicine furnizează informaţii relevante asupra acestui proces. Studiul a urmărit 242 persoane de sex bărbătesc cu vârste între 50-79 ani, timp de 12 ani. Rezultatele au arătat că nivelul DHEA nu numai ca a scăzut cu vârsta, dar la cei suferinzi de boli de inimă nivelul DHEA în sânge era foarte mic. Un alt experiment al Dr. Vincent P. Calabrese de la Medical College din Virginia a demonstrat legătura dintre folosirea DHEA şi ameliorarea stării de oboseală. Alte studii clinice au arătat că DHEA contribuie la scăderea riscului apariţiei cancerului la sân, colon, plămâni, ficat, piele etc.
Heritage Rejuvenate conţine şi alte componente care sporesc efectele de încetinire a îmbătrânirii pe care le ofera acest produs: un protector hepatic din plante, polizaharide din Aloe Vera, vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina C şi Ginseng. Ginseng-ul are acţiune sedativă, cardiotonică, afrodisiacă, antianemică şi antiastenică.
Heritage Rejuvenate este un produs natural, 100% vegetal, cu ajutorul căruia te simţi şi arăţi întinerit, prelungindu-ţi potenţial viaţa.


Recomandări de administrare pentru adulţi: 2-3 capsule zilnic sau la recomandarea medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă plată zilnic.

Bibliografie:
1. Gladstar, Rosemary. Herbal Healing for Women, New York, 1993.
2. Weiner, Michael, Ph.D. Herbs That Heal, California, 1994.
3. Aradhane & Rao, A.R. Diosgenin – A Growth Stimulator of Mammary land of Mouse, Indian Journal of Experimental Biology, 30: 1992, p. 367-370.

Memory Plus

Compania Heritage are plăcerea să vă ofere un nou şi puternic stimulator al memoriei – Heritage Memory Plus. În China şi Japonia, Ginkgo Biloba este folosită în scopuri curative de peste 4500 de ani. Ginkgo este menţionată în farmacopeea chinezească tradiţională încă de acum 3000 de ani; primul culegător de plante din lume, împăratul-înţelept Shen Nung, o denumea “bună pentru inimă şi plămâni”. Medicina tradiţională utilizează Ginkgo Biloba în tratamentul tulburărilor de memorie, maladiei Alzheimer, tulburărilor de vedere, impotenţei, surdităţii şi al unei mari varietăţi de tulburări circulatorii.

Extractul de Ginkgo Biloba din Heritage Memory Plus respectă în cel mai înalt grad caracteristicile celui mai frecvent testat şi cercetat extract de Ginkgo Biloba. Produsul nostru este fabricat din Ginkgo Biloba cultivată numai în Japonia. Extractul de Ginkgo este produs din frunzele speciilor vechi de 200 de ani ai acestor arbori. Planta conţine două categorii de substanţe active: flavonoidele şi terpen-lactonele. Flavonoidele, existente şi în legume şi fructe, acţionează ca antioxidanţi şi au un efect protector antitumoral, stimulând sistemul imunitar. Terpen-lactonele sunt constituenţi activi, care dau extractului aroma amară şi puternică; stimulează circulaţia sangvină prin prevenirea aglutinării trombocitelor şi îmbunătăţesc circulaţia în vasele de sânge foarte mici (capilare). Printr-o mai bună irigare cu sânge a organelor, implicit şi a creierului, se obţine un aport de oxigen crescut la nivel cerebral şi o creştere a activităţii neuronale.

Extractul de Ginkgo Biloba folosit în Heritage Memory Plus provine de la arbori care sunt crescuţi prin tehnici speciale, ai căror frunze bogate în componente active sunt recoltate cu atenţie. Obţinerea unui produs bogat în terpene poate fi posibilă, fără folosirea de solvenţi organici biotoxici, numai din frunzele de Ginkgo bogate în terpene. Memory Plus este un produs pentru care se garantează absenţa solvenţilor organici de extracţie, procesul tehnologic bazându-se numai pe folosirea apei şi a etanolului din cereale. Această tehnică garantează conservarea ingredienţilor activi.

Heritage a îmbunătăţit Memory Plus prin adăugarea altor ingredienţi care, acţionând sinergic cu Ginkgo Biloba, îi măresc eficienţa.

Heritage Memory Plus este recomandat nu numai persoanelor în vârstă, ci oricui doreşte să îşi mărească capacitatea de memorizare şi să îşi îmbunătăţească nivelul energetic al organismului.

Recomandări de administrare pentru adulţi: 3 capsule pe zi în timpul meselor sau după recomandarea medicului. Se recomandă consumul a minimum doi litri de apă plată zilnic.

Observaţii: Produsul trebuie administrat timp de 4-8 săptămâni pentru observarea efectelor pozitive.

Heritage Memory Plus conţine:

· Ginkgo Biloba – stimulează memoria şi circulaţia sangvină;
· Colina – intervine în procesul formării lecitinei, fiind necesară transmisiei neuronale (stimulează memoria);
· Inositol – important în procesul formării lecitinei;
· Vitamina B1 (Tiamina) – măreşte capacitatea de a învăţa;
· Vitamina B2 (Riboflavina) – facilitează utilizarea oxigenului de către ţesuturile organismului;
· Vitamina B3 (Niacina) – stimulează funcţiile sistemului nervos central;
· Vitamina B5 (Acid Pantotenic) – vitamina “anti-stress”;
· Vitamina B6 (Piridoxina) – întreţine sănătatea fizică şi psihică a organismului;
· Vitamina B12 (Ciancobalamina) – poate preveni degradarea neuronală, stimulează metabolismul.

Bibliografie:
1. Balch, James F. MD and Phyllis A., C.N.C. Prescription for Nutritional Healing, Garden City Park, NY, Avery Publishing Group Inc., 1990.
2. Babal, Ken, C.N. Ginkgo Improves Circulation and Brain Function, Health Store News, June/July 1991.
3. B. Pidoux. Effects of Ginkgo Biloba Extract on Cerebral Functional Activity; Results of Clinical and Experimental Studies. Laboratoire de Physiologie, 91, boulevard de l’Hopital. F75634 Paris Cedex 13.
4. P.F. Michel. Chronic Cerebral Insuffieciency. Effects of Ginkgo Biloba Extract on Organic Cerebral Impairment. A. Agnoli, J.R. Rapin, V.Scapagnini, W.V. Weitbrecht. John Libbey Eurotest Ltd 1985.
5. Frank Murray. Ginkgo Biloba. New Canaan, Connecticut. Keats Publishing Inc., 1993.

duminică, 15 iunie 2008

Detox

Mulţi dintre noi trăiesc într-un corp toxic, care este bombardat zilnic de poluarea internă prin metabolizarea produselor aflate în transformare şi de poluarea externă, hrana săracă în substanţe nutritive şi eliminarea înceată a reziduurilor. Timpul pentru un tranzit "normal" al hranei prin întregul sistem digestiv este între 24-36 ore. De fapt, mişcările regulate ale intestinului ar trebui să apară după fiecare masă, pe măsură ce colonul este stimulat prin distensia stomacului. În orice caz, alimentaţia şi modul nostru de viaţă încalcă acest proces natural, dezvoltându-se astfel toxinele în organism. Heritage Detox acţionează în sensul curăţării colonului, combinând un amestec special de 18 plante, cunoscute ca stimulând şi detoxifiind tractul intestinal, prin aceasta curăţând ficatul, rinichii şi sângele.

"Măturând" întregul sistem digestiv, Heritage Detox încurajează eliminarea la timp a reziduurilor din intestine. S-a dovedit ştiinţific că, atunci când intestinul este încărcat, toxinele sunt absorbite în sânge şi sunt transportate prin organism către organe şi ţesuturi. Conform lui Elson Haas, autorul cărţii "Staying Healthy With the Seasons" ("Să rămânem sănătoşi pe măsură ce trece timpul"):

"În sistemul chinezesc, calea sau meridianul energetic pentru intestinul gros include capul, nasul şi sinusurile şi gâtul. Tensiunea de la nivelul capului şi sinusurilor, durerile de cap şi de gât, starea de slăbiciune, lipsa de energie şi chiar lipsa chefului de viaţă, toate acestea pot avea ca origine acest organ."

Alte câteva simptome ale unui colon toxic includ:
· Diverticulite
· Constipaţie
· Oboseală
· Indigestie/arsuri
· Digestie leneşă
· Balonare
· Depresie
· Miros neplăcut al corpului
· Îngrăşare
· Alergii
· Intestine iritate
· Respiraţie urât mirositoare

Câteva ingrediente cheie din Heritage Detox:

Coajă de psylium (Plantago ovato blond) - O fibră solubilă în apă ce nu este surclasată de nici o altă plantă în privinţa capacităţii ei de a îndepărta substanţele reziduale din colon.
Rădăcină de brusture - Purifică sângele, reface celulele hepatice şi funcţiile vezicii biliare, stimulează sistemul imunitar; are proprietăţi antimicotice.
Cărbune activ - Derivat din coajă de nucă de cocos, cărbunele absoarbe echivalentul a de mii de ori greutatea sa în metale grele şi toxine.
Cascara Sagrada (Frangula purshiana) - Cunoscută în toată lumea ca fiind cel mai popular şi eficient laxativ.
Kelp (Sp. Fucus Vesiculosus) (alge marine) - Cunoscut ca reglator al funcţiilor intestinale şi al cantităţii de iod din organism.

Recomandări de administrare pentru adulţi: 2 Detox odată cu micul dejun şi 2 odată cu prânzul, sau după sfatul medicului. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă plată zilnic.


Bibliografie:
1. Haas, Elson, Staying Healthy With the Seasons, Celestial Arts, CA 1981.

HGH Activator

Hormonul Uman de Creştere este recunoscut ca fiind "fântâna tinereţii" şi "miracolul întineririi". Un studiu a demonstrat că proprietăţile acestei substanţe refac în numai şase luni efectele produse în procesul de îmbătrânire pe o perioadă de 10-20 ani! O lungă listă a acestor uimitoare beneficii datorate creşterii nivelului Hormonului Uman de Creştere (HGH) poate fi cercetată într-un studiu al Dr. L. Cass Terry, M.D. şi al Dr. Edmund Chein, M.D. Medicii au studiat peste 200 pacienţi cărora li s-au injectat sistematic doze scăzute de Hormon Uman de Creştere, rezultatele evidenţiind "uşoare până la remarcabile îmbunătăţiri". Următoarele exemplifică câteva din zonele în care s-au observat aceste rezultate: 88% forţa musculară 72% eliminarea ţesuturilor grase 71% textura pielii 83% flexibilitatea spatelui 75% potenţa/frecvenţa activităţii sexuale 84% nivelul de energieOdată cu înaintarea în vârstă, nivelele hormonale suferă un proces natural de declin, odată cu înaintarea în vârstă. În ultimii câţiva ani, singura metodă pentru mărirea nivelului de hormoni de creştere implică administrarea unor injecţii cu hormoni foarte costisitoare. Studii recente au demonstrat existenţa câtorva substanţe nutritive care, administrate în doze potrivite, au capacitatea de a stimula pe cale naturală glanda pituitară ce eliberează hormoni de creştere - aceste substanţe sunt denumite "secretoare". Heritage Health Products deţine licenţa unei formule unice, cunoscută pentru efectul său de a determina organismul în producerea naturală a propriului hormon de creştere - HGH Activator! Un studiu clinic condus de Dr. Timothy Basset şi Dr. Steven Smith de la Institutul LIFExtension din Virginia a arătat că această formulă a determinat în numai trei săptămâni o creştere de 45% a IGF-1, un indicativ de cuantificare al HGH. Formula noastră, ce include câteva îmbunătăţiri ale formulei prezentate în studiu, conţine ingrediente naturale - aminoacizi, o plantă şi o vitamină, constituind secretanţi de HGH eficienţi, simpli şi direcţi: L-Acid Aminoglutaramic L-Acid Aminoacetic Acid Nocotinic Rădăcină Coleus forskohliiPentru o eficienţă substanţială a acestor substanţe naturale asupra măririi nivelelor de hormoni de creştere, Heritage HGH Activator trebuie consumat într-o manieră specifică. Este important ca administrarea HGH Activator să fie făcută atunci când organismul are tendinţa naturală de a elibera hormoni de creştere - pe stomacul gol, între mese, cu o oră înaintea unor exerciţii fizice solicitante şi, pentru rezultate maxime, înainte de ora de culcare. Consumarea acestui produs pe stomacul gol este importantă, deoarece în cazul în care HGH Activator este combinat cu alimente, chiar şi cu lapte sau sucuri, are tendinţa să acţioneze asemeni unui aliment, în loc să aibă o acţiune directă asupra glandei pituitare, secretând hormonul de creştere. Chiar şi companii farmaceutice de marcă, cum ar fi Merck, Pharmacia Upjohn, Genetech şi Wyeth-Ayerst s-au dedicat studiilor de determinare a unui secretor al hormonului de creştere, cu administrare pe cale orală. Incredibilele beneficii ale acestei terapii împotriva îmbătrânirii se extind atât în lumea farmaceutică, cât şi în cea a industriei de suplimente nutritive. Mulţi dintre cercetătorii dedicaţi studiilor contra îmbătrânirii sunt de acord că cei în cauză trebuie să combine administrarea de HGH Activator cu alte activităţi, generând creşterea nivelului acestui hormon. Aşa cum preciza şi Dr. Klatz în cartea sa, "Întinereşte cu HGH", aceste activităţi includ: Consumul de secretori ai HGH (asemeni HGH Activator). Ajustarea dietei prin mărirea cantităţii de proteine, scăderea grăsimilor şi consumul de hidrocarburi (amidon), ce prezintă un indice glicemic scăzut (şi care nu determină o creştere rapidă a nivelului insulinei). În aceste alimente sunt incluse ovăzul, lintea, seminţele de soia, majoritatea produselor lactate şi a fructelor. Alimentele cu un înalt nivel glicemic, cum sunt cartofii albi, pastele făinoase, orezul alb şi dulciurile ar trebui reduse. Păstrarea unui interval de 4-5 ore între mese. Abstinenţa alimentară totală (post) o zi la două săptămâni, dacă sănătatea vă permite. Exerciţii de eliberare a HGH: cel mai cunoscut antrenament este cel al exerciţiilor de forţă (cu greutăţi), un alt excelent antrenament fiind exerciţiile de aerobic (dacă sănătatea vă permite). Alte beneficii cunoscute ce se obţin în urma măririi nivelului de HGH sunt: Rezistenţa mărită la îmbolnăviri; îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar. Mărirea acuităţii memoriei şi puterii de concentrare. Mărirea capacităţii şi rezistenţei fizice. Regenerarea organelor interne (ficat, inimă, rinichi), care în mod normal se reduce odată cu înaintarea în vârstă. Aşa cum arată şi Dr. Klatz, "HGH a demonstrat efecte în încetinirea proceselor de îmbătrânire, întărind sistemul imunitar, îmbunătăţind performanţele sexuale, scăzând tensiunea şi colesterolul. Studiile au dovedit că HGH poate ajuta la scăderea în greutate, creşterea masei musculare, îmbunătăţirea elasticităţii pielii, înlăturarea ridurilor, eliminarea celulitei, îmbunătăţirea văzului, a capacităţii memoriei, îmbunătăţirea calităţii somnului şi scăderea perioadelor necesare vindecării rănilor". Şi dacă toate aceste beneficii nu sunt considerate suficiente, luaţi în considerare prima frază a unui studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinological Metabolism: "Obezitatea este asociată cu o remarcabilă reducere a secreţiei spontane de hormon de creştere." Concluzia studiului este că "lipsa eliberării spontane pe termen scurt a hormonului de creştere poate favoriza retenţia de grăsimi în corp şi perpetua statutul de obez". Luaţi în calcul posibilităţile oferite de utilizarea Heritage HGH Activator în vederea pierderii în greutate! Acum este momentul să începeţi a profita de pe urma acestor beneficii! Heritage HGH Activator deţine cheia ce deschide poarta potenţialului dumneavoastră de tinereţe! Aşa cum menţionează şi Dr. Klatz, "Fiecare călătorie importantă începe cu primul pas. Hormonul de creştere, prima terapie dovedită în stoparea procesului de îmbătrânire, este începutul celei mai mari aventuri a umanităţii." (Klatz, 1997) "Mai mult decât oricare alt produs de întreţinere a sănătăţii testat de mine până la vârsta de 77 ani, acest nou HGH Activator mi-a oferit cele mai bune şi vizibile rezultate în numai câteva săptămâni privind disponibilităţile energetice, fizice, o extraordinară stare de bine. Simt că muncesc şi activez mai eficient ca niciodată. Sunt încredinţat că importantele rezultate pozitive dovedite de teste, exemplificând beneficiile aduse de HGH, se vor perpetua continuu şi vor schimba vieţile miilor de clienţi." (Karl Schakel, Preşedintele Companiei Heritage Health Products)"Un studiu asupra HGH a demonstrat o creştere reală de 8.8% a masei musculare şi o surprinzătoare scădere de 14,4% a grăsimii din organism într-o perioadă de numai şase luni! Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, dar personal sunt extrem de incitat de aceste dovezi ale studiilor de specialitate." (Dan Faller, Director al Companiei Heritage Health Products)

Recomandări de administrare pentru adulţi (dozajul se stabileşte în funcţie de greutatea corporală): - pentru o greutate de 55-77 kg se recomandă 1/2 pliculeţ (4 g) de două ori pe zi, pe stomacul gol - pentru o greutate mai mare de 77 kg se recomandă 3/4 pliculeţ (6 g) de două ori pe zi, pe stomacul gol - pentru o greutate mai mică de 55 kg se recomandă 1/4 pliculeţ (2 g) de două ori pe zi, pe stomacul gol Observaţii: în vederea unei eficienţe optime a produsului, nu uitaţi să îl administraţi pe stomacul gol!

Bibliografie:
Svensson, J. et al. Journal of Clinical Endocrinological Metabolism, 83(2): 362-9, 1998.
Rasmussen, MH et al. Journal of Clinical Endocrinological Metabolism, 80(3): 796-801, 1995.
Klatz, Ronald M.D. and Kahn, Carol. Grow Young with HGH, Harper Collins Publishers, 1997.
Rudman, D., M.D. et al. New England Journal of Medicine, 323:1-6, 1990.